Nu există om care să nu fi avut măcar o dată un coșmar. Din păcate, atunci când visele urâte se tot repetă, este vorba de tulburarea coșmarurilor, mai ales dacă în momentul în care vă treziți, aceste vise vă provoacă disconfort. Dacă nu se întâmplă prea des, nu este o problemă importantă, dar dacă se repetă, trebuie să cereți sfatul medicului.
- Publicitate -
Atenție! Specialiștii spun că nu orice coșmar este o tulburare, dar o tulburare devine un coșmar. Pare un joc de cuvinte, dar este important să înțelegeți diferența. Coșmarurile sunt vise care declanșează emoții neplăcute (frică, anxietate, tristețe, angoasă). Par foarte reale și vii, prin urmare, atunci când vă treziți, aveți amintiri clare despre disconfort și puteți întâmpina dificultăți în a adormi din nou. De ce vorbim despre tulburarea coșmarurilor? Pentru că prezența lor este continuă și afectează funcționarea și bunăstarea zilnică. Nu este ceva limitat la un moment anume, ci mai degrabă se extinde în timp.
Unele dintre simptomele tulburării sunt următoarele: coșmaruri frecvente, amintiri despre coșmaruri. De asemenea, este posibil să aveți dificultăți în a vă concentra și a vă continua sarcinile cotidiene. Acestora li se adaugă epuizarea și oboseala, schimbările de dispoziție, cum ar fi iritabilitatea, reticența sau angoasa. Pentru a identifica originea tulburării coșmarurilor, trebuie să știți dacă au existat modificări în alimentație, rutină și obiceiurile zilnice, dacă a avut loc un anumit eveniment, etc. în plus, insomnia este un factor predispozant pentru coșmaruri.