Colegiul Medicilor din România va organiza pe 26 octombrie 2010, la București, conferința "Transparență în medicină". Reprezentanții medicilor consideră că asigurarea unei relații transparente cu companiile din industria farmaceutică este primul pas pe care corpul medical îl poate face cu minimum de resurse și maximum de beneficii în termeni de încredere la nivelul pacienților și al corpului social. Chestiunea transparenței între industrie și medici este bine reglementată în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelandă și în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană. În consecință, numeroase asociații profesionale ale medicilor din România au alcătuit documente care să ghideze comportamentul medicilor în relația cu industria farmaceutică.
- Publicitate -
La eveniment va lua parte dr. Otmar Kloiber, secretarul general al Asociației Medicale Mondiale. Asociația Medicală Mondială a fost preocupată încă de la înființare de stabilirea și implementarea unor norme etice ale medicilor.
Vor fi dezbătute teme precum: reglementarea transparenței în lume, legislația în vigoare în România, informația transmisă de firme, calitatea reprezentanților medicali, mostre de medicamente, sponsorizări ale conferințelor și altor întâlniri profesionale și relația dintre industrie și organizațiile de pacienți.