Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătății și actual președinte al Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor, și mai multe personalități din domeniul medical au fost invitații primarului Ovidiu Brăiloiu la Congresul medical "Calitate și competitivitate în Balneologie", eveniment realizat pentru promovarea stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud, ca destinații pentru turismul balnear.
- Publicitate -
Ion Ovidiu Brăiloiu, primarul orașului Eforie, a arătat că "principalele obiective ale congresului medical de la Eforie au fost promovarea celor două stațiuni, Eforie Nord și Eforie Sud, ca destinații pentru turismul balnear, precum și identificarea unor soluții viabile pentru extinderea sezonului estival și atragerea de turiști în perioadele de extra-sezon". Totodată, primarul orașului Eforie a precizat că instituția pe care o conduce este preocupată de promovarea bazelor de tratament și a investițiilor realizate în cele două stațiuni, investiții care consolidează locul orașului Eforie în topul destinațiilor de turism balnear din România.