Închirierea aparatelor pentru administrarea continuă de oxigen, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, se desfășoară în limite legale, în urma depunerii documentației necesare, asiguratul urmând să primească ulterior depunerii dosarului, decizia de aprobare, în baza căreia se va adresa unui furnizor evaluat, aflat în relație contractuală.
- Publicitate -
Decizia de aprobare pentru închiriere, emisă de C.J.A.S. are valabilitate și se va emite în momentul în care fondul aprobat cu această destinație permite decontarea dispozitivului medical.
În situația în care cererile pentru închirierea aparatului de administrare de oxigen conduc la depășirea fondului lunar aprobat , se întocmesc liste de prioritate.
Criteriile de prioritate țin cont de data înregistrării cererilor și de nivelul de urgența, stabilite de serviciul medical al Casei de Asigurări de Sănătate.
Pe toată perioada de închiriere a dispozitivului medical, furnizorul, care rămâne proprietarul dispozitivului medical, va monitoriza utilizarea acestuia, având obligația ca în cazul recuperării dispozitivului medical după încetarea perioadei de închiriere să anunțe în termen de 15 zile lucrătoare reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate.
"Casa de Asigurări de Sănătate, decontează parțial suma de închiriere a aparatului de oxigen, proporțional din luna respectivă. De aceea, atragem atenția tuturor asiguraților să citească cu atenție contractul de închiriere cu furnizorul, înainte de a-l semna.
Casa de Asigurări de Sănătate nu răspunde de demersurile efectuate de asigurat până la depunerea dosarului pentru închiriere, respectiv până la obținerea deciziei de aprobare.
Prețul de închiriere lunar este de fiecare dată semnalata pe decizia de aprobare, emisă de CJAS. Contractul semnat între asigurat și furnizor cuprinde articole importante, prin care asiguratul poate evita neplăcerile. Rugăm asigurații care au primit decizie de aprobare pentru închirierea aparatului de administrare oxigen, să anunțe în timp util Casa de Asigurări de Sănătate despre cererea de reziliere a contractului cu furnizorul de la care au închiriat aparatul de oxigen", a declarat președintele CJAS Constanța, Dragoș Poteleanu.