Vineri, 05 Iunie 2026

Cum puteți deconta tratamentele efectuate în străinătate

de Andreea NĂSTASE Joi, 11 Septembrie 2014 69 1 min citire
Pacienții cu afecțiuni grave pot deconta, prin bugetul Ministerului Sănătății, costul operațiilor sau tratamentului, la recomandarea comisiilor de specialitate teritoriale. Procedura se adresează doar tratamentelor care nu pot fi efectuate în țară și nu pot fi decontate în baza formularelor europene dedicate serviciilor medicale incluse în pachetul de servicii de bază. "În prezent, nu există dosare în așteptare. Când am venit la minister, doar o mică parte dintre dosare erau aprobate. Vom acorda o atenție deosebită acestor pacienți care nu pot fi tratați în România", a declarat Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu. "Am aprobat fondurile necesare - circa șase milioane de lei - și vom aloca în continuare sumele necesare în funcție de dosarele pe care le vom primi și pentru ultimul trimestru al anului, astfel încât să nu mai existe sincope în derularea acestei activități", a completat ministrul Sănătății. Costurile necesare pentru aceste operații sunt extrem de ridicate și nu sunt incluse în pachetul de bază al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De exemplu, costul pentru efectuarea unui transplant pulmonar este de 120.000 de euro, costul pentru o terapie radioizotopică se ridică la 12.000 de euro, iar chimioterapia intra-peritoneală, care nu se poate face în România, cu intervenție chirurgicală pentru cancer de colon, se ridică la 27.000 de euro. Aceste costuri sunt finanțate integral din bugetul Ministerului Sănătății. Ministerul Sănătății a alocat până în prezent 10,6 milioane de lei pentru aceste tratamente, aprobate de Comisia din Ministerul Sănătății. 
Taguri
Articolul anterior Universitatea "Andrei Șaguna" se implică în formarea a 224 de șomeri
Articolul următor Polițiștii au căutat muncitorii la negru din port

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei