"Vreau să mă las de fumat, dar mi-e tare greu, simt că nu sunt în stare" - așa spun majoritatea celor care fumează. Mai toți con-știentizează cât de dăunător este viciul pentru sănătatea lor, dar și a celor din jur și se gândesc, la un moment dat, să renunțe la el. Nu reușesc însă să ducă la îndeplinire planul. De aceea, este bine să fie ajutați de medici - de un specialist pneumolog și de un psiholog. Pot avea parte de acest sprijin prin programul "Stop Fumat", desfășurat și în județul Constanța.
- Publicitate -
Psihologul Gabriela Răsleanu, din cadrul echipei "Stop Fumat", a declarat pentru "Cuget Liber": "Este nevoie de intervenție psihologică, întrucât fumatul ne influențează o parte din gânduri, emoții, o parte a comportamentului. Astfel, poate genera conflicte. Intervenția psihologică înseamnă transformarea vieții, dintr-una controlată de fumat, într-una liberă de acest viciu. Mai mult, consilierea psihologică ajută la învățarea unor trucuri pentru a depăși momentele de criză, când pacienții vor să se întoarcă la țigară".
Fumătorii spun că țigara le provoacă plăcere și acesta este unul din motivele pentru care nu vor să renunțe. Psihologul admite că, într-adevăr, fumatul are acest efect. Cheia este ca pacienții să știe cum să se stăpânească. "Corect, fumatul provoacă plăcere, pentru că nicotina declanșează în creier dopamina, o substanță care dă o stare de bine. Dar este o plăcere care costă și care influențează viața, atât medical, cât și psihologic", a adăugat psihologul.
Persoanele care doresc să renunțe la fumat și au nevoie de ajutor, pot solicita echipa "Stop Fumat" la numărul de telefon 0241.546.177. "De asemenea, pot apela și cei care au reușit să renunțe la viciu și doresc să împărtășească experiența lor, pentru a fi de ajutor altora", a mai spus dr. Răsleanu.