Ministerul Sănătății intenționează să pună în dezbatere publică, până la jumătatea acestui an, un nou proiect de Lege a Malpraxisului. Potirvit reprezentanților MS, legislația privind rezolvarea cazurilor de culpă medicală trebuie revizuită de urgență având în vedere situațiile tot mai dese in care medici români sunt suspicionați sau acuzați de malpraxis.
- Publicitate -
Noile prevederi trebuie să introducă noțiuni și criterii clare pentru o mai bună gestionare a situațiilor de culpă medicală sau a suspiciunilor de culpă medicală, inclusiv a modului de stabilire și aplicare a sancțiunilor.
Ministerul Sănătății intenționează organizarea unor ample dezbateri pe marginea proiectului de act normativ cu profesioniștii din sistemul sanitar, cu societatea civilă, asociații ale pacienților, Colegiul Medicilor, companiile de asigurari și reprezentanți ai Baroului Național astfel încât, până la jumătatea acestui an Ministerul Sănătății să finalizeze un proiect de lege pe care sa-l înainteze Parlamentului spre aprobare.