Dieta mediteraneană combate obezitatea

de Cuget Liber Joi, 18 Decembrie 2008 510
Adăugarea nucilor în dieta tradițională mediteraneană, bogată în fructe și legume, contribuie la obținerea unui surplus de beneficii nutriționale, potrivit unui studiu al cercetătorilor spanioli, publicat în Archives of Internal Medicine. Consumul zilnic de nuci aduce mari beneficii persoanelor în vârstă care suferă din cauza sindromului metabolic, un grup de afecțiuni definit prin obezitate, un nivel ridicat al colesterolului, hipertensiune arterială și diabet, a declarat Jordi Salas-Salvado de la Universitatea Rovira i Virgili din Spania, principalul autor al studiului. "Rezultatele acestui studiu demonstrează că o dietă tradițională mediteraneană, cu o mică valoare energetică, dacă este îmbogățită cu nuci, care sunt bogate în grăsimi, în grăsimi nesaturate și gustoase, reprezintă o soluție eficientă de combatere a sindromului metabolic", au declarat autorii spanioli. Această descoperire confirmă concluziile studiilor anterioare, care au demonstrat deja beneficiile aduse de dieta mediteraneană, bogată în legume, pește și grăsimi sănătoase, precum uleiul de măsline, în comparație cu alcoolul și carnea roșie. Studiile precedente au demonstrat că această dietă reduce riscul apariției diabetului, astmului și a altor afecțiuni. Nucile conțin nutrimente benefice pentru sănătatea organismului, precum fibre, arginină, potasiu, calciu și magneziu, precum și un nivel ridicat de grăsimi nesaturate, comparabil cu cel conținut de uleiul de măsline, au precizat cercetătorii spanioli.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei