Femeile însărcinate care folosesc regulat telefonul mobil sunt expuse mult mai mult riscului de a avea copii cu probleme de comportament și emoționale, conform unui studiu realizat de cercetătorii Universității UCLA, din Los Angeles.
- Publicitate -
Mamele care au vorbit la telefon în timpul sarcinii au crescut cu 54% riscul de a avea copii care suferă de hiperactivitate și de probleme emoționale. Leeka Kheifets, profesor la Universitatea UCLA, deși a fost sceptică la început în privința unei legături dintre telefonul mobil și problemele de comportament, a ajuns la concluzia că aceasta există.
Dacă femeile însărcinate folosesc telefonul de două-trei ori pe zi, este suficient ca riscul să crească considerabil. La fel și în cazul unui copil care are telefon mobil până la vârsta de 7 ani.
Cu toate astea, nu li s-a interzis femeilor însărcinate să mai vorbească la telefon pentru că studiul nu poate afirma 100% că mobilul este cauza.
"S-ar putea să fie altă cauză pentru efectul observat", a declarat un purtător de cuvânt al Agenției Britanice Naționale de Protecție a Sănătății.