Joi, 04 Iunie 2026

Frecție cu sunătoare

de Cuget Liber Marţi, 19 Ianuarie 2010 199 1 min citire
Plantă ce înflorește pe marginea drumurilor și pădurilor, din iulie până în septembrie, sunătoarea este folosită extrem de des în remediile naturale. Credința populară pune seva, de culoarea sângelui, și acțiunea balsamică a florilor de sunătoare, în legătură cu sângele și rănile lui Iisus. Din sunătoare se pregătește ceai, ulei sau tincturi, având un efect calmant, antiinflamator și cicatrizant.
Cu ajutorul uleiului cu sunătoare, durerile țesutului muscular se atenuează sau dispar, iar arsurile ușoare se cicatrizează mai repede, spun specialiștii homeopați. Soluția trebuie pre-parată vara târziu, când florile plantei abia s-au deschis. Sunt necesare 100 grame de flori proaspete și 400 de ml ulei de măsline sau de floarea soarelui. Florile sunt zdrobite într-o lingură de ulei, apoi mixtura se pune într-un recipient curat din sticlă. Mixtura este acoperită cu restul de ulei și se amestecă bine. Recipientul este pus apoi, descoperit, într-un loc cald, unde este lăsat la fermentat între trei și cinci zile. După aceste zile este sigilată sticla și lăsată la soare, până la șase săptămâni, cu mențiunea că trebuie agitată zilnic, până când uleiul devine roșu. După ce s-a colorat uleiul, este strecurat printr-o pânză, deasupra unui bol. Trebuie lăsat la scurs până când separarea este completă. Partea apoasă a mixturii este extrasă apoi, cu ajutorul unui furtun subțire, și este aruncată. Uleiul colorat în roșu este depozitat apoi într-un recipient opac, bine închis.
Soluția este folosită pentru frecarea zonei afectate.
Taguri
Articolul anterior Forumul Diabeticilor din România se întrunește la Turda
Articolul următor Gropile neconforme de gunoi de la sate au fost închise

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei