Fumatul dăunează grav auzului

de Cuget Liber Marţi, 18 Martie 2008 477
Adolescenții care fumează sau ale căror mame au fumat în timpul sarcinii prezintă un risc mai mare de a dezvolta probleme de auz sau de înțelegere a cuvintelor, relevă un studiu efectuat la Universitatea Yale, SUA. Studiul a fost făcut cu participarea a 67 de adolescenți. După ce au fost supuși la anumite investigații, s-a observat că interpretau cu dificultate sunetele atunci când erau distrași. Mai mult, analizele imagistice făcute creierelor adolescenților au scos la iveală modificări pe care le suferise materia albă, responsabilă de transmiterea informațiilor. Cu alte cuvinte, cantitatea de materie albă din creier era mult mai mare decât în mod normal. Cercetătorii cred că această creștere a cantității este cauzată de expunerea creierului la nicotină. Tot în cadrul studiului, copiii cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani au fost rugați să identifice anumite cuvinte în timp ce erau distrași de o imagine. Băieții care fumau au avut rezultate cu 8% mai slabe decât nefumătorii. În categoria celor cu rezultate slabe au intrat și cei ale căror mame fumaseră în timpul sarcinii. În cazul fetelor, diferența a fost de 6%. Faptul că nicotina afectează materia albă din creier este ceea ce stă la baza pierderii auzului în cazul fumătorilor, susțin cercetătorii americani.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei