Gonartroza se tratează în cazurile severe doar prin intervenţie chirurgicală

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 20 Iunie 2023 322
Foarte multe persoane vârstnice sunt diagnosticate cu gonartroză, o boală degenerativă, care, din păcate, nu poate fi oprită din evoluție prin medicație sau kinetoterapie. Astfel, în momentul în care se instalează, pe lângă faptul că este afectată în mod direct activitatea zilnică a pacientului, apare deformitatea membrului inferior, dar și durerea care este prezentă și în repaus și nu cedează la tratament antiinflamator.
Sunt momente în care durerile la articulațiile genunchilor pot fi atât de puternice încât, de cele mai multe ori, nici mijloacele de sprijin cu care bolnavii se ajută la mers (baston, cârje sau cadru) nu mai pot fi folosite.
Pacienții sunt astfel condamnați la imobilitate și sedentarism, iar prin instalarea bolilor cronice, devin total dependenți de cei apropiați, pentru nevoile cotidiene. În astfel de situații, soluția salvatoare este protezarea genunchiului, care poate repune pe picioare bolnavii.
Potrivit dr. Eduard Cernat, genunchiul este o articulație sinovială de tip balama și una dintre cele mai complexe articulații ale corpului. Este, de asemenea, și cea mai mare articulație din corp, asupra căreia exercităm zilnic un nivel ridicat de stres. Articulația genunchiului este formată din femur, tibie și rotulă. Aceste oase se unesc și formează articulațiile femuro-tibială și femuro-patelară. La capătul acestor oase se află un cartilaj hialin, alb, moale, care are rolul de a absorbi șocul exercitat asupra genunchiului și de a ajuta oasele să alunece unul peste altul.
Atunci când cartilajul se degradează din diverse motive precum artroza, se ajunge la frecarea os pe os. Cum cartilajul articular nu are proprietăți care să-l ajute să se regenereze, este necesară intervenția chirurgicală, pentru a înlocui părțile afectate ale articulației cu o proteză. Ca urmare, protezarea genunchiului se recomandă pacienților cu gonartroză în stadii severe, care au o mobilitate redusă, dureri severe, și care au încercat și alte modalități de tratament, dar fără rezultat.
„Protezarea genunchiului poate fi unicompartimentală sau totală. Așa cum spune numele, în protezarea compartimentală se înlocuiește doar o parte din articulație. Tipurile de proteză se clasifică în funcție de tipul de material din care sunt făcute implanturile care alcătuiesc proteza. Acestea sunt: componenta femurală, insertul și componenta tibială. În cazul protezelor de genunchi, spre deosebire de cele de șold, cuplul de frecare poate fi doar de tip metal pe polietilenă. Intervenția presupune îndepărtarea componentelor deteriorate ale articulației și înlocuirea acestora cu implanturi protetice. Medicul chirurg realizează o incizie de
aproximativ 15-20 cm pe suprafața genunchiului prin intermediul căreia se va accesa articulația genunchiului, se vor rezeca suprafețele uzate și se vor implanta componentele protetice”, a precizat medicul.
Procedura are mai mulți pași: îndepărtarea părților afectate împreună cu o bucată de os, echilibrarea ligamentară a genunchiului, poziționarea provizorie a componentelor de probă. Pasul următor constă în introducerea implanturilor definitive de metal, care pot fi cimentate sau press-fit. În general, operația durează aproximativ 60-90 minute. Rata complicațiilor asociate cu artroplastia de genunchi este mică. Complicațiile severe au o rată de mai puțin de 2%, iar printre acestea se află infecția, care poate fi la nivelul plăgii sau profundă, în jurul implantului, tromboza venoasă, probleme cu implantul, dureri continue și leziuni neurovasculare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei