Iată unde poate fi tratat, corect, infarctul în România

de Cuget Liber Vineri, 30 Septembrie 2011 629
Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut, lansat de Ministerul Sănătății în 2010 este considerat de specialiști un succes. La un an de la lansare, evaluarea cardiologilor arată că au beneficiat de tratament gratuit de specialitate 4.052 de pacienți, iar 3.547 dintre aceștia au fost perfuzați prin angioplastie primară. Angioplastia primară este un procedeu ce trebuie aplicat pa-cientului în primele 12 ore de la producerea infarctului miocardic și constă în introducerea unui stent (dispozitiv medical sub forma unui cilindru) pentru a menține artera coronariană funcțională. Programul de tratament invaziv al infarctului miocardic acut a fost elaborat si implementat, în premieră, începând cu luna august 2010, și se desfășoară în București, Iași, Timișoara, Târgu Mureș și Cluj Napoca. Scopul programului este de a trata corect infarctul, conform ghidurilor europene, prin accesul rapid al majorității pacienților la reperfuzie prin cateterizm și dezobstrucție, precum și prin asigurarea, 24 ore din 24, a facilității de reperfuzie intervențională în centrele implicate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei