La 20 de ani, oricine simte că poate muta munții din loc. Așa că exagerările sunt caracteristice vârstei: prea multă muncă și stres sau, din contră, prea multe nopți pierdute din cauza distracției. Pe măsură ce anii trec, în organism au loc modificări. Este important, atrag atenția medicii, ca fiecare să descopere dacă odată cu aceste schimbări apar și problemele de sănătate.
- Publicitate -
Poate că sufletul rămâne tânăr, în ciuda trecerii anilor, așa cum le place multora să creadă, dar organismul îmbătrânește. De aceea, au subliniat medicii, este important ca periodic să fie realizate analize și investigații medicale, ce vor fi apoi interpretate de un specialist. Starea de sănătate trebuie verificată în mod regulat, după vârsta de 35 de ani. Unele teste trebuie realizate o dată pe an, altele pot fi efectuate la distanță de doi ani.
Hiperglicemia provocată
Este una dintre primele investigații care se fac atunci când este suspectat un diabet zaharat și implică repaus alimentar, pentru a depista dacă pacientul suferă de prediabet sau diabet. Analiza presupune măsurarea conținutului de glucoză din sânge, pe stomacul gol, la opt ore de la ultima masă.
VSH - analiză ce trebuie efectuată an de an
Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) este un test de sânge care detectează prezența în organism a unor boli care pot declanșa inflamații. Testul ajută la diagnosticarea infecțiilor, inflamațiilor legate de artrite, anumitor tipuri de cancer și boli autoimune.
Hemoleucograma completă
Analiză a sângelui, are scopul de a măsura și a prezenta valorile componentelor sanguine, respectiv celulele roșii, celulele albe, numărul de trombocite și nivelul de hemoglobină. Fiecare dintre aceste elemente are o semnificație proprie. De exemplu, creșterea numărului de leucocite indică prezența unei infecții sau chiar a cancerului. Pe de altă parte, scă-derea numărului de celule roșii semnalează o anemie sau deshidratarea.
Testarea funcției hepatice
Testarea se face pentru a verifica funcția ficatului și include analizele: albumina serică, antitripsina alfa-1, bilirubina serică, bilirubina din urină etc. Cu ajutorul acestei analize sunt depistate hepatita și ciroza, dar și afecțiunile vezicii biliare.
Nivelul grăsimilor din organism
Profilul lipidic indică starea metabolismului grăsimilor din organism și contribuie la depistarea potențialelor boli cardiovasculare. Cu ajutorul acestui test se măsoară nivelul colesterolului și trigliceridelor.
Testul de stres
Acest test se face după realizarea unei electrocardiograme, în cazul în care respectiva investigație nu indică nicio anomalie, dar simptomele persistă. Este cazul la persoanele care au obstrucții ale arterei coronare. Prin acest test este evaluată toleranța la efort, până la instalarea senzației de oboseală și apar dificultățile de respirație.
Radiografia toracică
Un test simplu, utilizat de experți pentru depistarea problemelor cardiace. Radiografia toracică oferă informații despre eventualele tulburări prezente la nivelul plămânilor, precum leziunile sau cancerul. Totodată, oferă date și despre mărimea inimii.
Examinările ORL și ale ochilor
Respectivele analize sunt utile în diagnosticarea problemelor gâtului, prezenței nodulilor pe corzile vocale, tulburările de auz sau diverse tipuri de cancer din sfera ORL. De asemenea, pentru depistarea tulburărilor de vedere, precum glaucomul sau cataracte sunt necesare examinări ale ochilor măcar o dată la doi ani.