Consilierii județeni din Constanța au aprobat, la începutul acestei săptămâni, o linie de credit pentru reabilitarea Secțiilor de Chirurgie Pediatrică, Ortopedie și Pediatrie. Managerul unității sanitare, dr. Dan Căpățână a anunțat, astăzi, că valoarea investiției se ridică la cinci milioane de euro.
- Publicitate -
Totodată, CJC a mai aprobat un credit de aproximativ 10 milioane de euro și pentru înființarea unui Centru de Radioterapie. "În momentul în care va fi gata, vom avea unul dintre cele mai moderne centre de acest gen din Europa de Sud Est", a declarat dr. Dan Căpățână.