Ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) au efectuat 7 percheziții domiciliare: 2 la Cabinetele de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă, situate în Baia Mare și Sighetu Marmației, județul Maramureș și 5 la spațiile de locuit ale persoanelor suspecte.
- Publicitate -
În dosarul penal înregistrat la unitatea de parchet sus menționată, în baza unui proces verbal de sesizare din oficiu al S.J.A. Maramureș, se efectuează acte de urmărire penală vizând săvârșirea de către M.M., medic primar expert al asigurărilor sociale și M.F., asistentă medicală, membri ai unei comisii de expertizare a capacității de muncă, a infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și fals intelectual.
La data de 09.08.2017, procurorul competent a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de cele două persoane. Persoanele în cauză sunt acuzate că au primit de la mai multe persoane diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte care intră în atribuțiile de serviciu ale acestuia.
Cu ocazia activităților de percheziție, au fost găsite și ridicate bunuri care sunt în legătură cu comiterea infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală, respectiv sume de bani (aproximativ 24.000 lei, 2.200 euro, 100 lire sterline), registre de evidență medicală, alte înscrisuri relevante pentru cauză, telefoane mobile și alte bunuri.
Cauza a fost documentată cu sprijinul de specialitate al D.G.A. – Structura Centrală și al Brigăzii de Operațiuni Speciale Cluj, care au contribuit substanțial la instrumentarea dosarului penal.
Perchezițiile au fost efectuate cu participarea unor efective ale Inspectoratului de Jandarmi al județului Maramureș.
Inculpații au fost reținuți pe o perioadă de 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați Tribunalului Maramureș cu propuneri de arestare preventivă, instanța dispunând măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile.
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv efectuarea urmăririi penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități ce nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.