Medicamente populare pentru slăbit, depistate a fi nocive pentru sănătate

de Petruta RIDICHE Vineri, 14 Iulie 2023 286
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) analizează posibilele efecte adverse în cazul a trei substanțe folosite în tratamente antidiabetice dar care sunt prescrise în mod obișnuit și pentru pierderea din greutate. Au existat semnale conform cărora acestea ar putea provoca pacienţilor gânduri suicidare şi de auto-vătămare.
Unul dintre antidiabetice, GLP-1, este utilizat în principal pentru tratamentul diabetului, dar frecvent folosit sub forma unor diferite medicamente, pentru favorizarea pierderii din greutate. Potrivit Agenției, încă nu s-a determinat dacă aceste cazuri raportate au fost asociate cu medicamentele în sine sau cu problemele subiacente ale pacienţilor.
Saxenda şi Wegovy sunt autorizate în Uniunea Europeană pentru managementul obezităţii. La rândul său, Ozempic este folosit pentru tratamentul diabetului de tip 2 dar şi pentru pierderea din greutate. Totuși, aceasta nu este una dintre indicaţiile sale recunoscute. Este un medicament antidiabetic injectabil ce conţine o moleculă, semaglutida, care imită acţiunea GLP-1 uman, un hormon ce reduce pofta de mâncare prin încetinirea golirii stomacului și conferă o senzaţie de saţietate. Specialiștii nu își ascund, însă, îngrijorarea. Ozempic a devenit popular pe reţelele sociale, inclusiv în România, fiind promovat drept un produs de slăbit „miraculos”. În același context, compania daneză Novo Nordisk – producătorul Wegovy şi Ozempic – a raportat, în mai, o creştere cu 39% a profiturilor din primul trimestru din vânzarea de tratamente pentru obezitate.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei