Ministerul Sănătății a semnat un nou acord cu Organizația Mondială a Sănătății

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 11 Septembrie 2017 119
Ministrul Sănătății, Florian Bodog și Zsuzsanna JAKAB, directorul regional al Biroului Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății au semnat Acordul Bianual dintre Ministerul Sănătății din România și Organizația Mondială a Sănătății 2018-2019.

Ministrul Sănătății se află în aceste zile la Budapesta, acolo unde conduce delegația României la cea de-a 67-a sesiune a Organizației Mondiale a Sănătății. "Am avut o întâlnire foarte bună cu directorul Biroului pentru Europa al OMS, dna. Zsuzsanna JAKAB. În primul rând, am discutat despre campania de vaccinare anti rubeolă-rujeolă-oreion pe care Ministerul Sănătății o desfășoară în această perioadă, precum și despre aprovizionarea cu vaccinuri și acoperirea vaccinală. De asemenea, am discutat mai multe posibilități de stopare a exporturilor paralele de medicamente, dar și despre maparea serviciilor de sănătate publică", a declarat Bodog.

În timpul întrevederii, directorul OMS pentru Europa l-a asigurat pe oficialul român de întregul suport și colaborare.
La Budapesta, ministrul Sănătății va continua și Campania de promovare a candidaturii țării noastre pentru relocarea Agenției Europene a Medicamentului la București, în urma Brexit-ului. În acest sens, delegația României va avea întâlniri cu oficiali din Slovenia și Estonia.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei