Joi, 04 Iunie 2026

Narghileaua face mai mult rău decât țigara

de Cuget Liber Miercuri, 26 August 2009 416 1 min citire
Narghileaua face mai mult rău decât țigara
Narghileaua - sau "sisha", cum este numită în limbile arabe -, este mult mai dăunătoare decât țigara, pentru că determină o creștere a nivelului de monoxid de carbon din sânge care poate provoca leziuni cerebrale sau pierderea cunoștinței, potrivit unui studiu citat de BBC News Online.
Cercetarea privind efectele fumatului de narghilea, realizată de specialiștii de la Departamentul Sănătății și Centrul de Cercetare privind consumul de tutun, a invalidat mitul potrivit căruia acesta nu ar afecta sănătatea. Mai mult decât atât, s-a descoperit că, după ce fumează narghilea, oamenii înregistrează o creștere a nivelului de monoxid de carbon din sânge de trei sau chiar de patru ori mai mare decât în cazul în care ar fuma o țigară. Niveluri foarte ridicate ale monoxidului de carbon din sânge pot provoca leziuni cerebrale sau pierderi ale cunoștinței.
Cercetarea a arătat că fumătorii de narghilea au în sânge o concentrație de monoxid de carbon de 8 - 12%, cercetătorii fiind surprinși de rezultate, mai ales în condițiile în care multe persoane nu încadrează sisha în categoria fumat, considerând, dimpotrivă, narghileaua ca fiind o alternativă sănătoasă la consumul de țigarete.
Noul studiu a demonstrat că, în cele mai rele circumstanțe, narghileaua poate fi de 400 - 450 de ori mai periculoasă decât o țigară.
Taguri
Articolul anterior 305 miliarde de dolari - costul tratamentelor anticancer în lume, în 2009
Articolul următor Turiștii care își petrec vacanța în sudul litoralului pot vizita Castelul de la Balcic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei