Pe vremuri, femeile de la țară nășteau acasă. Moașa din sat avea grijă ca micuțul să vină pe lume cu bine. Multe femei povestesc, îngrozite, prin ce chinuri au trecut atunci când au adus pe lume un copil. Între timp, lucrurile au evoluat,
- Publicitate -
iar femeile pot naște cu zâmbetul pe buze. Și asta pentru că medicina din prezent vine cu soluții - nașterea fără dureri, grație anesteziei peridurale.
Multe gravide spun că vor apela la cezariană pentru a nu trece prin chinurile facerii. Există, însă, o problemă - în țara noastră, cel puțin teoretic, cezariana nu se face la cerere.
Sunt și alte soluții. Spre exemplu, nașterea prin anestezie peridurală poate înlătura durerile. Femeia este conștientă și naște cu zâmbetul pe buze. Dr. Eduard Bălașa, șeful secției de Obstetrică - Ginecologie, din cadrul Spitalului Municipal Medgidia, ne-a explicat: "E la modă. Este o anestezie care oferă mult confort. Din punct de vedere al obstetricianului, singurul risc este acela că poți întâmpina probleme în condusul travaliului. Adică, e mai greu să-i spui unei femei să împingă, când ea nu simte nimic".
Anestezia se face în zona toraco - lombară. Nu se instalează imediat, ci după ce colul ajunge la o dimensiune de 3-4 centimetri. Dr. Bălașa ne-a declarat că, la Medgidia, trusa peridurală este asigurată de spital.
Medicii colaborează foarte bine cu mămicile care au făcut cursuri Lamaze, care le învață cum să suporte mai bine travaliul. "Este o tehnică foarte bună, pentru că asigură pregătirea psihologică a viitoarei mame. Cursurile Lamaze se adresează și tăticilor, care sunt acceptați în sală în timpul nașterii. Este foarte important să existe acest confort psihic pentru femeie, pentru că nașterea va fi mai ușoară, chiar dacă nu i s-a făcut anestezie peridurală".
Medicul ne-a declarat că mămicile sunt informate cu privire la nașterea fără dureri. Problema este că la Spitalul Municipal Medgidia, din motive obiective, uneori nu se poate face anestezie peridurală, întrucât există un singur anestezist pe linia de gardă, iar în unele momente el este ocupat cu alte cazuri, de competența Urgenței.
Viitoarele mămici trebuie să știe că anestezia peridurală implică și riscuri. Momentul expulziei se prelungește, iar medicul poate fi forțat să apeleze la cezariană sau chiar la scoaterea copilului cu ajutorul forcepsului. "Au fost cazuri când am apelat la cezariană", a explicat dr. Bălașa.