Pacienții care suferă de diferite forme ale unor boli cardiovasculare, diabet zaharat, boli oftalmologice, nefrologice, precum și boli inflamatorii reumatice și cronice vor beneficia de tratament inovativ. Astfel, procesul de actualizare a listei de medicamente compensate și gratuite continuă, prin introducerea a încă 7 molecule noi, după ce, Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică proiectul pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală.
- Publicitate -
"Așa cum am promis, continuăm procesul de actualizare a listei de medicamente gratuite. Dacă în luna iulie am aprobat introducerea tratamentului inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care 9 pentru tratamentul afecțiunilor oncologice, astăzi Unitatea de Evaluare a Tehnologiilor Medicale a propus spre dezbatere introducerea a încă 7 produse esențiale care au fost evaluate și care nu aduc cheltuieli suplimentare la Fondul Național de Asigurări de Sănătate", a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.