Joi, 04 Iunie 2026

Noi posturi la Spitalul Județean

de Andreea NĂSTASE Luni, 29 Aprilie 2013 231 < 1 min citire
Spitalul Județean Constanța continuă angajările. În luna mai, nu mai puțin de 14 posturi de asistent medical, îngrijitoare sau infirmiere vor fi scoase la concurs, deși acestea vor fi ocupate pe o perioadă delimitată. 
Astfel, pe 14 mai, conducerea spitalului organizează, la sediul instituției, concurs pentru următoarele posturi: un post de asistent medical pentru secția de neonatologie, un post de asistent medical pentru secția de ginecologie, un post de asistent medical pentru secția de pediatrie, un post de asistent medical pentru secția de dermato-venerice, cinci posturi pentru serviciul de urgență al spitalului, departamentul SMURD. 
Alte două posturi de registrator medical vor putea fi ocupate pentru urgențe și urologie, iar la secțiile de boli de nutriție și diabet și neurologie sunt scoase la concurs câte două posturi de infirmier. 
Conducerea spitalului anunță că taxa de participare la concurs pentru fiecare dintre aceste posturi este de 20 de lei, iar probele vor fi susținute în perioada 14-15 mai, la ora 10,00, la sediul spitalului.
Taguri
Articolul anterior Care sunt semnele cancerului la sân
Articolul următor Membrii Sanitas amenință cu proteste de stradă

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei