În unii ani, au apărut o serie de studii care au arătat că oamenii veseli, mereu cu zâmbetul pe buze, se îmbolnăvesc mai greu decât cei posaci. Cele mai noi cercetări arată că și simpla vizionare a unei comedii spumoase aduce beneficii de necontestat: îmbunătățește sistemul imunitar, reduce durerile și scade presiunea arterială. Efectul de bine durează până la câteva zile, precizează doctorulzilei.ro.
- Publicitate -
Oamenii de știință ai Universității California din Los Angeles au realizat câteva experimente pentru a vedea dacă umorul are cu adevărat un impact pozitiv asupra sănătății. Aceștia le-au arătat câtorva zeci de copii un filmuleț în care un personaj alunecă, după ce calcă pe o coajă de banană și le-au urmărit reacțiile. Le-au fost monitorizate mai apoi pulsul inimii, tensiunea arterială și cortizolul din salivă (hormonul care determină prezența stresului).
Studiul a scos la iveală faptul că micuții și-au îmbunătățit considerabil sistemul imunitar, iar cei care suferiseră operații, s-au vindecat vizibil mai repede decât ar fi fost normal. Practic, acest experiment a demonstrat că puteți schimba nivelul de cortizol doar printr-o sesiune strașnică de râs.