Persoanele cu vitiligo trebuie să fie atente la expunerea la soare

de Cuget Liber Vineri, 17 Mai 2024 170
Apărută în primă fază ca nişte „puncte” depigmentate în zona ochilor sau a mâinilor, vitiligo este una dintre afecţiunile pielii care, deşi este destul de frecventă, rămâne pe lista afecţiunilor de cauză necunoscută şi al cărei tratament nu oferă rezultate vizibile.
Vitiligo este o boală genetică de cauză necunoscută ce afectează un procent semnificativ din populaţie, apărând în jurul vârstei de 20 de ani, la mai mult de jumătate dintre pacienţi. Zonele de apariţie sunt în jurul ochilor, faţa dorsală a mâinilor, la subţiori, în zona genitală, dar pot apare în orice altă zonă a corpului. În prezent, tratamentul este dezamăgitor atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, deoarece rezultatele sunt aproape inexistente. Singurul tratament care se poate realiza doar în afara ţării este PUVA, adică puvaterapie sau tratamentul peros şi local cu substanţe date doar de medicul dermatolog.
Din păcate, toate formele recad chiar dacă tratamentul este bine realizat şi administrat şi pacientul este permanent monitorizat, a explicat dr. Irena Smadea.
Soarele, inamic al pacienţilor
Cu excepţia acestor „pete albe”, afecţiunea nu mai are şi alte manifestări, dar medicul avertizează asupra expunerii necontrolate la soare, fără protecţie solară şi în mod excesiv. „Deşi soarele a fost considerat un «prieten» al acestor pacienţi pentru vindecarea bolii, în ultimii ani se recomandă renunţarea la expunerea solară, mai ales pacienţilor cu forme medii sau la debutul bolii. Pentru cei care doresc totuşi să se expună la soare, recomand creme de protecţie solară cu SPF 50. Acestea sunt creme de camuflaj care ajută pacienţii să îşi acopere porţiunile de piele depigmentată şi pe care le pot achiziţiona din farmacii. Acestea sunt adecvate mai multor tipuri de piele şi au nuanţe diferite. Au o acoperire uniformă şi nu afectează tenul”, a declarat medicul.
Ce declanşează boala? Pe lângă natura genetică a acestei boli, este vorba şi de alţi factori declanşatori ai vitiligo. „Factorii declanşatori sunt bolile de tiroidă sau şocurile emoţionale. Tiroida este o glandă care joacă un rol important în controlarea metabolismului. Ea produce hormonii tiroidei (T4 şi T3), substanţe care «călătoresc» prin sânge în fiecare parte a corpului şi în acest fel, organismul funcţionează în condiţii optime. Pentru că vitiligo poate fi asociat unui număr mare de funcţii ale organismului, o tiroidă sănătoasă poate fi un pas important în tratarea depigmentării”, a completat dr. Irena Smadea.
Vitiligo este o afecţiune care poate fi diagnosticată în urma unui examen clinic, însă medicul spune că, mai ales în cazul pacienţilor cu pigment foarte deschis al pielii, se poate utiliza o lampă specială cu ultraviolete.
În cazul în care medicul are unele îndoieli cu privire la diagnostic, vă poate recomanda biopsia (analiza histologică) a ţesutului, care nu va lăsa niciun dubiu în această privinţă.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei