Cum vrea Inspectoratul Şcolar Judeţean să combată abandonul elevilor de la cursuri

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 17 Mai 2024 201
Săptămâna aceasta, în prezența conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Constanţa, cât și a directorilor instituțiilor beneficiare, s-au semnat cele 19 contracte pentru proiectele depuse și declarate eligibile după a doua rundă, seria 1, din cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar, finanțate prin Componenta C15 - Educație a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă în România. Finanțarea pentru toate cele 19 școli se ridică la o valoare nerambursabilă, fără TVA, de 23,5 milioane de lei.

Toate acestea în condiţiile în care abandonul şcolar este în continuare un fenomen îngrijorător, în ţara noastră. De foarte multe ori, în special în mediul rural, intervine mediul ostil învăţăturii, mai exact greutăţile materiale ale părinţilor, care îi determină pe unii copii să abandoneze şcoala, pentru a se apuca de muncă şi să-şi ajute familia. Desigur, aceasta nu este principala cauză. Unii dintre ei chiar nu sunt interesaţi să meargă la cursuri, iar având deja în familie nişte antecedente, îşi dau seama că pot trăi şi fără prea multă şcoală. Din păcate, pentru toţi tinerii care renunţă la studii, viitorul este incert, doar că, în acest moment, ei nu realizează acest lucru.
„PNRAS rămâne o oportunitate pentru școlile unde există elevi de gimnaziu aflați în risc de a părăsi școala. Inspectoratul Școlar Județean Constanța va avea rolul de agenție de implementare a investițiilor specifice Schemei de Granturi-PNRAS, va monitoriza tehnic și financiar implementarea acestora, dar va asigura și partea de consiliere de-a lungul celor 27 de luni de derulare. De asemenea, acordăm o importanță deosebită relației cu părinții, comunitatea locală, pentru a ne asigura că, lucrând împreună, îi facem pe elevi să înțeleagă rolul educației în formarea lor personală și profesională. Fiecare proiect, în funcție de nevoile identificate, a avut în vedere să aducă în comunitatea lui activități diverse: educație nonformală, ore remediale, dotări de spații speciale de lectură, biblioteci, activități culturale, tabere, excursii tematice, ore de consiliere și dezvoltare personală, coaching, cursuri de formare continuă pentru profesori, masă caldă etc. Le urăm succes și putere de muncă”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Sorin Mihai.
Lista unităților de învățământ din județul Constanța beneficiare de granturi, finanțate în cadrul Schemei de Granturi a Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Școlar - PNRAS 2, seria 1, este următoarea: Liceul Tehnologic „I. C. Brătianu” Nicolae Bălcescu; Școala Gimnazială „George Coșbuc” 23 August, Școala Gimnazială „Ion Borcea” Agigea; Liceul Tehnologic Cogealac; Școala Gimnazială nr. 1 Comana; Școala Gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu” Constanța; Liceul Teoretic „Carmen Sylva” Eforie; Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele; Școala Gimnazială nr. 1 Limanu; Școala Gimnazială nr. 1 Lumina; Școala Gimnazială „Mircea Dragomirescu” Medgidia; Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu; Liceul Teoretic Murfatlar; Școala Gimnazială „Grigore Moisil” Năvodari; Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” Năvodari; Liceul Teoretic Negru Vodă;
Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă; Școala Gimnazială „Nicolae Maraloi” Saraiu; Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei