Pielea a început să își piardă elasticitatea? Colagenul este de vină

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 25 Noiembrie 2022 173
Ați trecut deja de vârsta de 35 de ani? În acest caz, înseamnă că ați observat că pielea a început să își piardă elasticitatea și fermitatea și că pot fi observate riduri noi de fiecare dată când vă admirați în oglindă. Principalul vinovat pentru aceste imperfecțiuni este nivelul de colagen al pielii. Potrivit specialiștilor, colagenul este o proteină alcătuită din celule conjunctive numite fibroblaste. Acesta alcătuiește aproximativ 30% din masa totală de proteine a organismului și 80% din masa de țesut conjunctiv. Practic, colagenul este lipiciul responsabil de unitatea corpului, fără de care acesta s-ar împrăștia în bucăți. Altfel spus, sănătatea pielii este strâns legată de nivelul de colagen din organism, această proteină având rolul de a proteja pielea, alcătuind o barieră împotriva toxinelor și agenților externi nocivi. Totodată, acesta este principala componentă a părului și a unghiilor, precum și a ligamentelor și a țesuturilor conjunctive. Mai exact, oferă fermitate pielii și alcătuiește cea mai mare parte a tegumentului.
 
Din acest motiv, atunci când nivelul de colagen scade, pielea își pierde fermitatea și elasticitatea. Din păcate, pe măsură ce nivelul de colagen scade, structurile epiteliale se slăbesc, pielea se subțiază și se lasă, părul își pierde rezistența, iar ridurile încep să se formeze. În plus, după această vârstă, tendoanele și ligamentele își pierd elasticitatea, iar articulațiile devin mai puțin flexibile. Dintre factorii care accelerează pierderea colagenului din organism amintim fumatul, poluarea, toxinele. De asemenea, stresul și exercițiile fizice foarte intense măresc producția de radicali liberi, grupări de molecule care distrug rezervele de colagen.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei