După o reabilitare completă care a costat 23 de milioane de lei, Policlinica 2 din Constanța va prelua o parte din activitățile
- Publicitate -
de ambulatoriu ale Spitalului Județean Constanța și va da constănțenilor posibilitatea de a beneficia de servicii de radiologie, analize de laborator, planificare familială sau stomatologie gratuite. Minunea ar putea ține însă numai 5 ani, având în vedere că medicii care lucrează în ambulatoriu vor avea dreptul să cumpere aceste cabinete.
Proiectul de reabilitare și modernizare a Policlinicii 2, ambulatoriul din cadrul Spitalului Județean Constanța, a început în 2011, iar investiția s-a ridicat la peste 23 de milioane de lei din fonduri europene, dintre care 13 milioane de la Consiliul Județean Constanța. Astfel, prin acest proiect s-a realizat reparația capitală și modernizarea întregii clădiri la exterior și a părților deținute de CJC la interior, lucrări la structura de rezistență, la instalațiile electrice și sanitare, la instalațiile termice și lucrări hidro-edilitare.
Ca aparatură, ambulatoriul deține cel mai modern mamograf din județ, un computer tomograf de ultimă generație, dar și mai multe aparate de reabilitare medicală. Pe lângă toate acestea, fiecare cabinet medical în parte a primit "o față nouă", având, după reabilitare, mobilier și aparatură medicală în țiplă. Toate în beneficiul și la dispoziția constănțenilor, după cum susțin autoritățile locale.
"Consiliul Județean Constanța, în calitate de beneficiar, a semnat la data de 12 august 2011 contractul de finanțare aferent proiectului de reabilitare a infrastructurii, modernizarea și echiparea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean Constanța - Policlinica 2. Astfel, a fost realizată dotarea cu aparatură, echipamente și alte dotări necesare, a spațiilor care se află în proprietatea și folosința CJC Constanța. 12 cabinete medicale vor deservi pacienților constănțeni pentru a beneficia de servicii medicale gratuite", a declarat Cristinel Dragomir, președintele interimar al CJC Constanța.
Servicii gratuite doar 5 ani?
Conform vicepreședintelui CJC, constănțenii ar putea beneficia de servicii gratuite de ambulatoriu doar pe o perioadă de 5 ani de acum înainte, având în vedere faptul că a fost demarată deja procedura de vânzare a cabinetelor către medicii care își desfășoară activitatea în cadrul policlinicii.
"Consiliul Județean a suportat toate cheltuielile pentru cabinete. Sperăm ca peste 5 ani să le putem îndeplini dorința medicilor care lucrează aici și să le poată cumpăra. Deocamdată, în acest interval nu avem voie să înstrăinăm bunurile", a mai precizat acesta.
Cu alte cuvinte, "minunea" ar putea ține doar 5 ani, timp în care pacienții vor putea să acceseze servicii medicale în baza biletului de trimitere de la medicul de familie, fără să achite vreun ban.
Este o unitate medicală pentru pacientul "din stradă"
O altă categorie de pacienți care va putea beneficia în tot acest timp de servicii medicale gratuite va fi cea a persoanelor care locuiesc fără forme legale în județul Constanța, atât în mediul urban cât și în mediul rural, muncitori zilieri și familiile acestora, persoane fără locuință, lipsite de venituri și condiții minime de igienă, în rândul cărora riscul de îmbolnăvire este crescut.