Dinții temporari, cunoscuți și sub numele de dinți de lapte, sunt prezenți în cavitatea orală a copiilor începând cu primele luni de viață, până la aproximativ 11 ani. Prin urmare, dinții sunt predispuși, la fel ca cei permanenți, la numeroase procese patologice specifice. Aceștia, spre deosebire de cei permanenți, prezintă un strat de țesut dur dentar mai subțire și o cameră pulpară de dimensiune mare, ceea ce implică o evoluție mai rapidă spre pulpită a unei simple carii dentare.
- Publicitate -
Din păcate, în momentul în care caria dentară devine complicată, adică ajunge la nivelul pulpei dentare, aceasta se inflamează și trece prin multiple stadii evolutive. Potrivit dr. Ioan Alexandru Dabu, tratamentul pulpitelor depinde de caracterul lor. Astfel, cea mai ușoară formă, hiperemia inflamatorie, beneficiază de coafaj direct, adică aplicarea de hidroxid de calciu pe suprafața pulpei dentare, în timp ce pulpitele parțiale necesită extirparea pulpei coronare afectate, iar cele totale extirparea atât a pulpei coronare, cât și a celei radiculare. „Vârsta copilăriei este definitorie pentru un număr crescut de traumatisme la nivelul dinților copiilor, cei afectați, în această perioadă, fiind preponderent dinții temporari. Vârsta la care se petrec cel mai des traumatisme la acest nivel este cea de 3-4 ani, întrucât copii încep să meargă, iar lipsa echilibrului, asociată unei clipe de neatenție din partea părinților, poate duce la accidentări. Cele mai comune traumatisme întâlnite în copilărie sunt, în ordinea gravității lor: fisurile smalțului dentar, fracturi coronare, fracturi radiculare, fracturi corono-radiculare”, a precizat medicul.
Specialistul a subliniat că fisurile dentare sunt traumatismele cu cel mai mic grad de gravitate, întrucât acestea interesează doar smalțul, dentina și pulpa dentară nefiind afectate. Altfel spus, fisurile presupun apariția unei linii de fractură incompletă în smalț, dintele neprezentând un fragment detașat.
Acestea se decelează cel mai des prin intermediul unei radiografii, iar tratamentul este unul simplu, ce presupune fluorizarea zonei afectate și, în cazul în care fisura este mai severă, aplicarea unor lacuri adezive la acest nivel pentru etanșeizarea smalțului. Recomandată, însă, este și evitarea alimentelor reci sau calde câteva zile, întrucât dintele în cauză va prezenta sensibilitate la factorii fizici cauzată de micșorarea stratului de smalț dintre dentină și mediul bucal, reprezentată de linia de fractură. Fracturile dentare, în contrast, presupun detașarea unui fragment de țesut dentar în urma acțiunii unui agent traumatic. Cel mai grav traumatism parodontal întâlnit la copii este avulsia dentară, caracterizată de ieșirea completă a dintelui din alveolă. În cazul în care copilul a suferit o avulsie dentară, se recomandă curățarea dintelui prin ținerea sub un jet slab de apă, păstrarea acestuia în ser fiziologic sau în lapte și prezentarea la medicul stomatolog cât mai urgentă, pentru a fi posibilă replantarea acestuia în alveolă și imobilizarea de dinții vecini. Important de reținut este faptul că, dacă dintele este scos din alveolă timp îndelungat sau nu este ținut într-un mediu corespunzător până la cabinetul stomatologic, ligamentele parodontale ale acestuia pot suferi alterări ireversibile, iar acesta nu va mai putea fi replantat.
