Începând din luna martie a anului viitor, programele naționale de sănătate vor fi redistribuite. Astfel, programele cu caracter preventiv, ca cele care vizează măsurile de prevenire a răspândirii HIV-SIDA sau TBC, vor rămâne în custodia Ministerului Sănătății, iar cele de tip curativ, ca programele pentru diabet sau oncologice, vor fi finanțate de Casa Națională de Asigurări. În plus, ministerul va derula în continuare programul de transplant.
- Publicitate -
Schimbări vor apărea și la nivelul serviciului de ambulanță, care va fi finanțat de la bugetul de stat, astfel încât întreg sistemul de urgență, care cuprinde toate unitățile de primiri urgențe, să fie finanțat unitar. O altă măsură prevăzută de actul normativ permite asistenților medicali, ambulanțierilor și dispecerilor din serviciul de ambulanță să efectueze gărzi în toate unitățile în care există deficit de cadre medicale.