Reprezentanții Ministerului Sănătății s-au întâlnit cu cei ai medicilor care nu au reușit să ocupe un loc în rezidențiat

de Madalina PETRESCU Luni, 29 Mai 2023 637
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) s-au întâlnit luni cu reprezentanţii medicilor care nu au reuşit să ocupe un loc în rezidenţiat în urma sesiunii suplimentare a concursului din 14 mai, aceştia solicitând suplimentarea locurilor pentru candidaţii care au obţinut un punctaj peste 484.

Ministerul Sănătăţii precizează că va analiza cererea şi va păstra legătura cu absolvenţii, astfel încât să fie identificate soluţii care să ofere posibilitatea instruirii corespunzătoare şi menţinerea calităţii pregătirii.

În data de 14 mai 2023, Ministerul Sănătăţii a organizat, împreună cu universităţile de medicină şi farmacie, o sesiune extraordinară suplimentară a concursului de admitere în rezidenţiat pentru 628 de locuri rămase vacante în sesiunea din noiembrie 2022.

La concurs s-au înscris 962 de candidaţi care şi-au asumat, în momentul înscrierii, prin metodologia de concurs (Metodologia aprobată prin ordin al Miniştrilor Sănătăţii şi Educaţiei şi publicată în Monitorul Oficial nr. 689 / 3879 / 2023) că vor concura pentru ocuparea locurilor rămase neocupate în sesiunea din toamna anului 2022 (628 de locuri/posturi).

În urma concursului, 863 de candidaţi au obţinut peste punctajul minim care face posibilă admiterea, respectiv, 60% din nota cea mai mare obţinută în această sesiune, adică punctaje între 484 şi 807.

„Ultimul candidat care a ales un loc dintre cele 628 a avut punctajul de 529. În ultimii 7 ani, punctajele minime cu care s-au ocupat locuri la sesiunile din toamnă a concursului de rezidenţiat au fost situate în intervalul 559-567, respectiv 565 în sesiunea din noiembrie 2022. În urma repartiţiei şi a ocupării tuturor locurilor şi posturilor scoase la concurs, 208 candidaţi au fost declaraţi respinşi, conform regulamentului de concurs. Aceştia au obţinut punctaje între 484 şi 528, fiind situaţi mult sub media punctajelor minime cu care s-au ocupat locuri şi posturi la sesiunile ordinare ale concursului din toţi anii precedenţi”, informează MS.

Totodată, MS menţionează că, dintre aceştia, numai 29% au vârste cuprinse între 25 - 30 de ani, fiind absolvenţi ale ultimelor 5 promoţii ale Facultăţilor de Medicină. Restul au vârste de peste 30 de ani şi chiar peste 50 de ani (14%).

„Nu este vorba despre medici rezidenţi, ci despre absolvenţi ai Facultăţilor de Medicină care nu au reuşit să devină rezidenţi după terminarea studiilor medicale”, se precizează în comunicatul MS. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei