Vineri, 05 Iunie 2026

Rețetele online, un real ajutor pentru medici

de Cuget Liber Marţi, 09 Iulie 2013 129 < 1 min citire
Prescripțiile electronice reprezintă un real succes, având în vedere că sistemul acesta de eliberare a rețetelor medicale îi ajută pe specialiști să aibă controlul asupra evidențelor pacienților pe care îi tratează. 
În plus, datele ajung mai departe, către Casele județene de Asigurări de Sănătate pentru a centraliza datele legate de tratamentele prescrise și de medicii prescriptori.
"Prescripția electronică înseamnă, în cifre, 24 de milioane de rețete prescrise în acest an, și dacă mai adăugăm cele 6,5 milioane de prescripții pentru anul 2012, după perioada în care a intrat în vigoare, avem peste 30 de milioane de prescripții electronice, online și offline, care înseamnă o generalizare de aproape sută la sută. Este o mică zonă care conform legii înseamnă date foarte confidențiale și care nu intră în acest sistem. Acest lucru înseamnă o mai mare coerență, o mai mare acuratețe a datelor pe care le avem, a consumului de medicamente, a medicilor prescriptori", a declarat șeful CNAS, Cristian Bușoi.
Taguri
Articolul anterior Cum evităm conjunctivita?
Articolul următor Medicii de familie constănțeni: "Suntem de acord cu cardurile, însă nu putem să le distribuim"

Comentează știrea

RFFExwtdFKAf
28 septembrie 2014
AgwVojahrjqUBDwOwKO

UiBjUN tpcewumoezyc, [url=http://vdbptozjggnb.com/]vdbptozjggnb[/url], [link=http://mekvwhpnzoqo.com/]mekvwhpnzoqo[/link], http://dsvrfbamsazk.com/

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei