Reumatismul articular acut apare în urma unei infecții faringiene

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 09 Martie 2023 170
Reumatismul articular acut (RAA) este o boală reumatismală inflamatorie, care apare în urma unei infecții faringiene cu streptococ beta-hemolitic de grup A. Acesta interesează țesuturile conjunctive ale întregului organism, dar în special articulațiile, inima și sistemul nervos central (SNC). Deși denumirea de RAA subliniază afectarea articulațiilor, afecțiunea este importantă prin îmbolnăvirea cordului, care poate fi gravă, chiar fatală, în stadiul acut sau poate determina boală cardiacă reumatismală (fibrozarea și deformarea valvelor cardiace).
Potrivit specialiștilor, RAA este produsă de streptococii de grup A, localizați exclusiv la nivel faringian. Ea apare la un anumit interval de timp după faringită. Factorii de risc joacă un rol important, prin favorizarea infecției. Astfel, climatul rece, umiditatea crescută și aglomerațiile umane sunt condiții care favorizează transmiterea faringitei, la fel ca și predispoziția genetică de a reacționa într-un anume fel, față de infecția streptococică, care are ca rezultat RAA. De precizat că afecțiunea evoluează în stadii, în atacuri autolimitate spontan de câte 8 - 12 săptămâni. Boala poate fi asimptomatică sau cu simptome nespecifice febră, dureri articulare, astenie, inapetență, transpirații, palpitații etc.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei