Robert, băiețelul de două luni care s-a născut cu o gravă anomalie a buzei și a cerului-gurii, v-a zâmbi din nou, datorită oamenilor cu suflet mare, acesta va putea fi operat cât de curând. Mama băiatului a ținut să mulțumească tuturor celor care au contribuit la înfăptuirea acestui lucru minunat, inclusiv jurnaliștilor și cititorilor Ziarului "Cuget Liber".
- Publicitate -
"Acum câteva zile eram foarte supărați că nu știam ce să facem, unde să mergem, cum să ne facem copilul bine. Raza de speranță a venit după ce am vorbit pentru prima dată cu domnii Vlad Placintă și dr. Tănase Tasențe de la Asociația «Salveaza o inimă» și mi-au promis că o ne ajute să strângem tăți banii necesari pentru cele trei operații la buziță și la cerul-gurii. Credeam că va dura cel puțin o lună sau chiar două, totuși 6.000 de Euro este o sumă colosală pentru noi. Azi dimineață, când m-am trezit, am avut parte de surpriza vieții mele. Am fost sunată de domnul președinte, Vlad Placintă, și mi-a comunicat că în doar câteva zile s-au strâns toți banii pentru băiețelul nostru. Nu mi-a venit să cred, am plâns de bucurie, nu îmi puteam găsi cuvintele. Vreau să mulțumesc în mod explicit Asociației «Salvează o inimă», jurnaliștilor și cititorilor Ziarului Cuget Liber și tuturor oamenilor cu suflet mare care au înfăptuit acest miracol. Nu o să uităm niciodată minunatul vostru gest", declarat Valentina Meu, mama lui Robert.