România este printre primele opt țări europene care va produce vaccinul împotriva AH1N1

de Cuget Liber Marţi, 25 August 2009 154
România face parte dintre cele opt țări europene care au capacitatea de a produce vaccinul pentru virusul gripal AH1N1. Potrivit Ministerului Sănătății, în prezent, la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Cantacuzino sunt în curs de desfășurare testele preclinice, pe animale, pentru realizarea vaccinului împotriva AH1N1. "Cercetătorii preco-nizează finalizarea testelor la sfârșitul lunii septembrie, urmând ca de la 1 octombrie să înceapă derularea testelor clinice. După finalizarea acestora va demara producerea vaccinului. Capacitatea de înfiolare a Institutului Național Cantacuzino este de cinci milioane de doze", se arată în comunicatul de presă remis de minister. Numărul cazurilor de contaminare cu noua gripă a ajuns la 281, după ce, în perioada 17 - 23 august, au mai fost confirmate 28 de cazuri: 11 în București, cinci în Timișoara și câte două în județele Brăila, Galați, Ilfov, Iași, Prahova și Vâlcea. Pacienții s-au întors din Ungaria, Spania, Grecia, Africa de Sud, Canada, China, SUA și Anglia. Toți au forme ușoare ale bolii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei