Șaptezeci de noi cazuri de rujeolă înregistrate în ultima săptămână, inclusiv la Constanța

de Cuget Liber Duminică, 12 August 2018 253
Șaptezeci de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână în București și în 16 județe, fără a fi înregistrate noi decese, potrivit datelor transmise de către Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Numărul total al îmbolnăvirilor a ajuns la 14.924, de la debutul epidemiei.
Potrivit CNSCBT, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România de la debutul epidemiei este 14.924, din care 59 de decese.
În ultima săptămână au fost raportate 70 de cazuri nou confirmate, în 16 județe și în București.
Cele mai multe cazuri noi - 24 - au fost înregistrate, în ultima săptămână, în județul Iași, în timp ce în Neamț au fost confirmate 24 de cazuri . Alte șapte cazuri s-au înregistrat în Buzău, șase cazuri au fost diagnosticate în Constanța, în Bihor au fost confirmate cinci cazuri, iar în Galați s-au înregistrat două cazuri noi de rujeolă. Câte un caz s-a înregistrat în București și județele Brăila, Călărași, Dolj, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.
De la debutul epidemiei în România, cele mai multe cazuri de rujeolă - 4.967 - au fost la copii cu vârsta între un an și patru ani, iar 3.078 de cazuri s-au înregistrat la copii cu vârsta sub un an, în timp ce 2.395 de cazuri au fost la copii cu vârsta între cinci și nouă ani.
Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă care adesea duce la complicații.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei