Scrâşnitul dinţilor duce la afectarea şi reducerea dimensiunii danturii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 29 Iunie 2023 174
Bruxismul este o afecțiune care se manifestă prin scrâşnirea dinţilor şi, în timp, poate duce la afectarea danturii prin reducerea dimensiunii dinţilor. Cea mai folosită metodă de tratament este gutiera specială, care se poartă pe timpul nopții. În cazurile mai grave de bruxism se pot face reconstrucţii ale suprafeţelor afectate. La copii, însă, medicii nu indică gutiera, mai ales dacă cei mici au dinţi de lapte. O altă soluţie care poate da rezultate foarte bune ar fi psihoterapia, combinată sau nu cu tratamente stomatologice.
Această problemă apare deseori din cauza stresului, care reprezintă cauza esenţială a bruxismului, sunt de părere medicii. De exemplu, multe persoane pot fi inconştiente de faptul că suferă de această boală, deoarece se manifestă în special noaptea, în timpul somnului. De fapt, bruxismul este o boală care constă în încleştarea puternică a maxilarelor şi scrâşnirea dinţilor în mod conştient, atât în timpul zilei, dar mai ales în timpul nopţii. Acest lucru duce, în timp, la abrazarea smalţului dentar, iar în cazurile grave se ajunge la reducerea importantă a dimensiunilor dinţilor din cauza abraziunii puternice. În cazul copiilor, este frecvent în perioada în care micuţii schimbă dinţii de lapte.
„Jumătate dintre copii prezintă acest fenomen, iar cauzele pot fi legate de un somn mai agitat, cauzat de visele tipice ale copilăriei sau de o alimentaţie nepotrivită. Recomand părinţilor să aibă grijă cu alimentaţia: ultima masă să fie servită cu cel puţin două ore înainte de ora de somn a micuţului şi să nu fie foarte consistentă. În cazul în care somnul este agitat, se poate da un ceai calmant. În nici un caz nu se pun gutiere pe dinţi de lapte”, este sfatul dr. Bogdan Bader.
Cum spuneam, în prezent, există mai multe metode de tratament al bruxismului, iar una dintre ele se referă la folosirea gutierelor în timpul nopţii. Aceste gutiere împiedică manifestarea simptomelor bruxismului în somn.
În cazuri care nu sunt tratate mult timp, coroanele dentare se pot abraza. Odată cu abraziunea, etajul inferior ale feţei se micşorează, ceea ce face ca persoana afectată să capete o fizionomie neplăcută. Pentru refacerea fizionomiei şi a morfologiei dinţilor este nevoie de reconstrucţii protetice la un număr însemnat de dinţi. Tocmai de aceea, se recomandă ca adulţii să facă tratament pentru bruxism de la primele semne. Totodată, psihoterapia poate fi o metodă foarte eficientă de tratare a problemei. „Se pot face şedinţe de psihoterapie, concomitent cu tratamentul stomatologic sau de la primele semne care arată instalarea bolii. Un tratament făcut pentru o lună, o lună şi jumătate poate fi suficient, rata de succes după intervenţia psihologică fiind de 95%”, afirmă psihoterapeutul Aliodor Manolea. În privinţa unor astfel de şedinţe făcute copiilor, specialistul spune că se indică atunci când se poate avea un dialog cu copilul: acesta trebuie să-şi poată menţine atenţia îndreptată spre obiectul discuţiei cel puţin 10-15 secunde. Captând atenţia micuţilor un timp suficient, se poate interveni pentru inducerea unor stări de conştiinţă modificate. În acest mod, se acţionează foarte eficient pentru eliminarea cauzelor iniţiale declanşatoare înregistrate profund, la nivel subconştient. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei