Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Șeful Secției Cardiologie, mort de inimă la doar 62 de ani

de Cuget Liber Joi, 30 Iunie 2016 526 < 1 min citire
Șeful Secției Cardiologie, mort de inimă la doar 62 de ani
Medicul cardiolog Dumitru Predescu, șeful Secției de Cardiologie de la Spitalul Județean Ploiești, s-a stins din viață, în noaptea de miercuri spre joi, informează observatorulph.ro.
sursa foto: ampress.ro
Doctorul Predescu, șef al Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Ploiești, avea dublă specializare, atât de medic cardiolog, cât și de medic de boli interne.
Conducerea Spitalului Județean, dar și personalul medical din unitatea medicală în care doctorul Predescu a lucrat peste trei decenii regretă trecerea în neființă a acestuia și sunt alături de familia îndoliată, se anunță într-un comunicat.
Șeful Secției de Cardiologie din cadrul Spitalului Județean Ploiești, Dumitru Predescu s-a stins din viață la vârsta de 62 de ani. Cu toată că spitalul nu anunță boala care i-a adus tragicul sfârșit, surse apropiate cardiologului spun că inima specialistului în inimi ar fi cedat, scrie ampress.ro
Taguri
Articolul anterior MĂMICI, ATENȚIE! SCHIMBARE IMPORTANTĂ DE MÂINE. CE SE ÎNTÂMPLĂ CU CERERILE PENTRU CONCEDIUL DE CREȘTERE A COPILULUI
Articolul următor VIDEO. AMANTĂ DEZBRĂCATĂ ȘI BĂTURĂ MĂR, ÎN PLINĂ STRADĂ, DE SOȚIA ÎNȘELATĂ

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei