Duminică, 07 Iunie 2026

Spitalul din Eforie Nord riscă să piardă o finanțare europeană de 30 de milioane de euro

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 08 Februarie 2011 1240 1 min citire
Managerul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală și Balneologie Eforie Nord, dr. Aurelian Ivașcu, a argumentat, ieri, în cadrul dezbaterii publice organizate la Ministerul Sănătății, de ce nu trebuie să fie desființat spitalul constănțean. "Principalul motiv este reprezentat de proiectele de reabilitare a bazelor de tratament. În prezent, suntem la faza solicitării finanțării. Dacă spitalul va fi comasat cu Institutul de Balneoclimatologie București, dispare personalitatea juridică și trebuie reluată toată documentația. În acest mod, se va întârzia derularea proiectelor cu cel puțin un an", a declarat dr. Ivașcu, pentru "Cuget Liber".
Iar întârzierea poate pune în pericol derularea proiectelor. "Timpul este scurt, iar lucrările trebuie finalizate până la 31 iulie 2015, căci așa impune programul regional. Dacă nu sunt terminate lucrările în totalitate, vom fi obligați să dăm banii înapoi", a adăugat managerul spitalului.
Proiectele vizează reparația capitală a ambelor baze de tratament, refacerea instalațiilor electrice și sanitare, instalarea unor noi sisteme de încălzire etc. Spitalul din Eforie Nord nu a mai fost reabilitat, la o scară atât de mare, din 1970. Valoarea lucrărilor se ridică la 30 de milioane de euro, din care 98% sunt bani europeni.
Dr. Ivașcu a fost singurul reprezentant al spitalului din Eforie Nord. "Spre surprinderea mea, nu am avut sprijin de la sindicate. Liderii noștri locali nu au venit și este inexplicabil pentru mine acest fapt", a afirmat medicul.
Ministerul Sănătății a fost reprezentat de secretarul de stat Cristian Irimie.
Taguri
Articolul anterior Deputatul Zanfir Iorguș: "Desființarea Sanatoriului Mangalia este o mare greșeală"
Articolul următor Primăria, acuzată că a avizat o construcție într-o zonă de risc (galerie foto)

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei