Sătui de condițiile deplorabile din Spitalul Județean, constănțenii ar putea să primească răspuns la rugăciunile lor, deoarece Spitalul Județean a intrat în vizorul autorităților locale, în vederea modernizării. Sperăm să nu rămânem doar cu promisiunile și constatările care deja au fost făcute.
- Publicitate -
"Ieri, 29 iunie, președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, însoțit de cei doi vicepreședinți Claudiu Iorga Palaz și Dumitru Daniel Learciu, au efectuat o vizită neașteptată la Spitalul Clinic Județea de Urgență "Sfântul Apostol Andrei" Constanța.
În timpul vizitei, conducerea Consiliului Județean Constanța, a constatat lipsa echipamentelor medicale cu care se confruntă spitalul, dar și starea deplorabilă în care se află majoritatea secțiilor unității medicale vizitate.
Președintele Marius Horia Țuțuianu, a purtat discuții cu fiecare șef de secție, solicitându-le prioritățile pe termen scurt, mediu și lung pentru a se putea lua masurile necesare, în vederea desfășurării, în cele mai bune condiții, a actului medical.
La finalul vizitei, președintele a asigurat cadrele medicale și conducerea spitalului de toată deschiderea și colaborarea, amintind faptul că spitalul rămâne prioritatea zero a conducerii Consiliului Județean Constanța".