În perioada 1-7 septembrie 2010, instituțiile de învățământ medical superior vor afișa locurile pe specialități aprobate pentru efectuarea pregătirii în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă, cu menționarea coordonatorilor programelor de pregătire. Dosarele de înscriere la stagiul de pregătire se vor depune la Ministerul Sănă-tății, sediul din str. George Vraca, nr. 9, în perioada 15-24 septembrie 2010. Pentru specialitățile unde numărul solicitărilor va depăși numărul locurilor aprobate, coor-donatorul programului de pregătire va organiza un test de selecție. La data de 1 octombrie 2010 vor fi publicate listele cu candidații admiși la stagiul de pregătire în cea de-a doua specialitate, iar programul de pregătire va începe la data de 4 octombrie și va dura cel puțin 12 luni.
- Publicitate -
Programul de pregătire în cea de-a doua specialitate în regim cu taxă se efectuează cu frecvență și asigură același nivel și aceeași calitate a pregătirii de specialitate ca și programul de rezidențiat în specialitatea respectivă.
Metodologia, numărul de locuri pe specialități, precum și lista celor admiși la a doua specialitate, centrele universitare de pregătire și actele necesare pentru înscriere vor fi afișate pe site-ul Ministerului Sănătății www.ms.ro.