Vineri, 05 Iunie 2026

Sucul de mere întârzie evoluția bolii Alzheimer

de Cuget Liber Miercuri, 28 Ianuarie 2009 356 < 1 min citire
Numeroase studii efectuate recent sugerează că este posibilă întârzierea declinului cognitiv provocat de înaintarea în vârstă, inclusiv în cazurile când cauza este boala Alzheimer.
Dr. Thomas B. Shea, de la Centrul de Neurobiologie Celulară al Universității din Massachusetts, alături de echipa sa de cercetători au efectuat studii de laborator care au arătat că sucul de mere ajută cobaii să se descurce mai bine la testele de labirint și previne declinul cognitiv, care de altfel fusese observat la acești cobai cu vârste înaintate.
Cel mai recent studiu, efectuat de dr. Shea alături de echipa sa de cercetători, a arătat că șoarecii de laborator care au consumat suc de mere zilnic, timp de o lună, produc o cantitate mai mică de proteine beta-amyloid, responsabile pentru formarea leziunilor pe creier, care apar de obicei la pacienții cu Alzheimer.
"Aceste rezultate oferă noi dovezi a existenței unei legături între factorii de risc nutriționali și cei genetici în cazul bolilor degenerative ale sistemului nervos care sunt provocate de înaintarea în vârstă și sugerează că un consum regulat de suc de mere poate ajuta nu numai în păstrarea funcțiilor mentale, dar și în încetinirea evoluției bolii Alzheimer"" declara dr. Shea.
Taguri
Articolul anterior La cât timp după naștere se poate relua viața sexuală?
Articolul următor Reabilitarea termică a blocului le-a redus factura la întreținere la jumătate

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei