Duminică, 07 Iunie 2026

Telefoanele mobile pentru copii, mărul discordiei între operatorii de telefonie mobilă și medici

de Cuget Liber Marţi, 30 Septembrie 2008 1026 1 min citire
Operatorii de telefonie mobilă din România contestă publicarea celor mai recente studii și cercetări ale comunității medicale și științifice abilitate, în privința impactului telefoniei mobile asupra sănătății și mediului înconjurător.
Redăm în articolul "Copii care vorbesc la mobil sunt predispuși la tumori pe creier", publicat în data de 24.09.2008, rezultatele unui studiu al cercetătorilor suedezi de la Universitatea din Orebo, publicat de presa de specialitate britanică. Acolo se preciza că micuții sub 12 ani care vorbesc la telefonul mobil sunt de cinci ori mai predispuși să facă o tumoră pe creier, deoarece creierul și sistemul nervos sunt încă în stadiul de dezvoltare.
Felicia Candidatu, purtătorul de cuvânt al Vodafone România menționează: "Sănătatea și siguranța populației reprezintă un subiect prioritar pentru noi și în acest sens suntem la curent cu toate studiile efectuate în domeniu…Din nefericire însă, rezultatele unor studii sunt publicate chiar înainte de a fi validate de comunitatea științifică, producând un sentiment de îngrijorare în rândul opiniei publice".
Reprezentantul Vodafone ne-a explicat faptul că studiul pe care l-am amintit în articol nu a fost supus procesului de validare în cadrul comunității științifice.
Purtătorul de cuvânt al Vodafone atrage atenția că telefoanele mobile pot aduce importante beneficii copiilor, în caz de pericol sau de urgență. "Totuși, telefoanele mobile nu sunt jucării, și îi încurajăm pe părinți să supervizeze utilizarea telefonului mobil de către copii", susține Felicia Candidatu.
Taguri
Articolul anterior The Bucharest Stock Exchange starts session in the green, climbs 2% on the power sector
Articolul următor Plăcerea de a-și "da în gât" vecinii pentru nimic

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei