Programul național de screening pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin a fost demarat, ieri, de Ministerul Sănătății. În cadrul programului pot efectua, gratuit, teste Babeș-Papanicolau, toate femeile cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin sau antecedente sugestive pentru patologia respectivă.
- Publicitate -
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța a început de ieri să încheie contracte cu medicii de familie și specialiștii obstetricieni-ginecologi și, cel mai probabil, în două sau trei săptămâni, constănțencele se vor putea prezenta pentru consultații. "Sunt 399 de medici de familie, 14 specialiști și 40 de laboratoare care și-au exprimat intenția de a participa la programul național de screening. Pacientele se vor prezenta la medicul de familie, de unde vor primi o trimitere către specialist, pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau. Femeile nu plătesc nimic, noi vom deconta medicilor de familie câte 5 lei pe consultație, iar specialiștilor câte 150 de lei, pentru recoltarea, efectuarea testului și citirea frontiurilor", a afirmat dr. Mihaela Vrânceanu, medic-șef CJAS Constanța. La nivelul județului Constanța sunt aproximativ 210.000 de femei care pot efectua testele gratuite. Programul se va desfășura anual, au anunțat reprezentanții ministerului de resort. Pentru anul în curs, bugetul alocat de minister este de 54 milioane de lei.