Perioada ideală pentru procreare este toamna, se arată într-un studiu realizat de cercetătorii Universității Indiana. Pe de altă parte, primăvara și începutul verii sunt perioadele din an cel mai puțin indicate pentru a concepe un copil. Motivul îl constituie, susțin oamenii de știință, riscul ca bebelușii să aibă diverse malformații sau afecțiuni respiratorii.
- Publicitate -
Experții spun că între lunile aprilie și iulie, aerul din atmosferă are un conținut ridicat de pesticide, fiind dăunător pentru adulți și având efecte negative asupra embrionului.
Studiul a fost realizat pe un eșantion de 200 de bebeluși, timp de doi ani. Aproximativ 30% dintre copiii concepuți primăvara și vara s-au născut prematur, 22% dintre cei procreați în această perioadă aveau probleme respiratorii, 10% dintre cei concepuți primăvara prezentau malformații cardiace. De asemenea, 40% dintre copiii concepuți în decembrie, ianuarie sau februarie s-au născut înainte de termen.