Zeci de turiști, adulți și copii au ajuns la spital după ce au mâncat la hotelul Meridian din Mamaia unde erau cazați. Aproape 50 de persoane s-au ales cu toxiinfecție alimentară și au avut nevoie de îngrijiri medicale.
- Publicitate -
Coșmarul a început vineri, la scurt timp după ce au luat prânzul, când oamenii au început să aibă dureri abdominale și vărsături, astfel că au început să sune disperați la ambulanță. Din acel moment, îmbolnăvirile au început să curgă pe bandă rulantă, inclusiv sâmbătă dimineață, turiștii ajungând rând pe rând, la spital.
Medicii susțin că o parte dintre pacienți au avut nevoie de internare pentru că starea lor s-a agravat, însă pentru că numărul celor care au avut nevoie de ajutor a fost extrem de mare, mulți au primit îngrijiri medicale chiar de pe holul unității de cazare.
"Inițial au ajuns la spital 14 pacienți, dintre care 6 adulți și 8 copii, însă ulte-rior, sâmbătă seara au fost internați alți 10 pacienți, dintre care 8 adulți și 2 copii. Adulții s-au externat în totalitate și o parte din copii, și restul dintre copii urmează să se externeze astăzi pentru că sunt bine", a declarat, pentru Cuget Liber, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, dr. Stela Halichidis.
Complexul hotelier din Mamaia aparține MAI, așa că toți cei cazați sunt polițiști, jandarmi sau rude apropiate. Medicii de la Direcția Medicală a Ministerului de Interne au deschis o anchetă epidemiologică în acest caz.