Persoanele care fac parte din grupele de risc și au refuzat vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 vor fi nevoite să plătească tratamentul, dacă se vor îmbolnăvi, a anunțat, ieri, dr. Adrian Streinu-Cercel. Vor fi în această situație polițiștii, cadrele medicale și bolnavii cronici care au refuzat imunizarea.
- Publicitate -
Între timp, numărul deceselor cauzate de virusul pandemic este în creștere. Numai ieri au fost anunțate șapte noi victime.
Ministerul Sănătății a extins, începând de ieri, campania de vaccinare împotriva virusului pandemic AH1N1 la toată populația. Dr. Adrian Streinu-Cercel, secretar de stat în cadrul ministerului de resort, a anunțat că "Prioritate la vaccinare vor avea categoriile cu risc major și anume persoanele cu vârsta de peste 16 ani, care suferă de boli cronice. Vaccinarea se va desfășura la cabinetele medicilor de familie, iar pentru bolnavii cronici se va putea efectua, în funcție de posibilități, și în unitățile sanitare specifice de tratament". Reprezentantul ministerului a anunțat că se pot vaccina și persoanele active din companiile care lucrează în contact direct cu publicul larg. "Deja am dat curs solicitărilor venite din partea a două mari companii, Kaufland și Metro Cash Carry", a precizat medicul.
Numărul persoanelor din categoriile de risc care s-au imunizat este însă foarte mic - până la această dată au fost vaccinate aproximativ 30.000 de persoane, deși au fost pregătite peste un milion de doze de Cantgrip. "Din păcate, s-au vaccinat doar atâtea persoane, un număr infim față de posibilitatea pe care o are România, care are un vaccin propriu foarte bun. E păcat să dăm cu piciorul ocaziei de imunizare, deoarece acest lucru înseamnă creșterea numărului de decese. Am pus la dispoziție 1,34 de milioane de doze și, cu toate acestea, s-au vaccinat prea puține persoane", a afirmat dr. Adrian Streinu-Cercel. Secretarul de stat a mai anunțat că persoanele care fac parte din grupele de risc și refuză vaccinarea împotriva gripei A/H1N1 își vor plăti tratamentul în cazul în care se vor îmbolnăvi, la fel ca și personalul medico-sanitar care refuză imunizarea.
Până în februarie, România va avea disponibile peste cinci milioane de doze de vaccin pandemic și tot atunci va demara și imunizarea copiilor cu vârste sub 16 ani.
25 de decese cauzate de gripa nouă
Secretarul de stat a mai prezentat, ieri, și dinamica pandemiei cu AH1N1 în România: "La început, a fost o serie de cazuri răzlețe, apoi trendul a devenit ascendent și, așa cum prevăzusem încă de la începutul pandemiei, în această perioadă avem probleme destul de serioase legate de infecție. Numărul de îmbolnăviri va continua să crească și, în mod evident, este inevitabilă apariția de forme severe care, la persoanele cu boli cronice sau cu predispoziție la boli cardiovasculare, boli pulmonare sau de nutriție, pot duce la decese". Reprezentantul ministerului a mai atras atenția că, în cazul pacienților cu boli cronice, diagnosticați și cu AH1N1, decesul poate surveni în doar 48 de ore, ca urmare a unei infecții respiratorii severe.
Până la ora actuală, în țara noastră au fost înregistrate 4.804 de îmbolnăviri cu virusul gripal AH1N1, dintre care 25 de decese - 12 femei și 13 bărbați. Numai în ultimele zile au fost șapte decese la persoane care prezentau factori de risc. Au fost înregistrate două decese la grupa de vârstă 5-14 ani, un deces la 15-29 de ani, 14 decese la grupa de vârstă 30-44 ani, șase decese la grupa de vârstă cuprinsă între 45-59 de ani și două decese peste 60 ani.
"Încă o dată, fac apel la responsabilitate civică. Fiecare dintre noi trebuie să fie conștient, acum mai mult ca niciodată, că are obligația de a se proteja pe el, dar și pe cei din jur. O persoană bolnavă care se izolează la domiciliu se poate însă-nătoși după șapte zile, dacă nu are alte afecțiuni, chiar dacă face o formă severă de boală. Dar, dacă persoana bolnavă continuă să meargă la serviciu, cu siguranță îi va infecta și pe cei din jur și e posibil ca unii dintre ei să facă forme severe de boală sau chiar letale", a subliniat specialistul.
Încă doi bolnavi cu gripă nouă în Constanța
În județul Constanța au mai fost confirmate, ieri, două noi cazuri. Potrivit dr. Mihaela Dinisov, director adjunct al Direcției de Sănătate Publică Constanța, este vorba de doi adulți, cu factori de risc asociat, obezitate și hipotiroidie. Până la ora actuală, în județul nostru au fost confirmate aproximativ 50 de cazuri de gripă AH1N1.