Trei sferturi din persoanele seropozitive s-au infectat cu virusul HIV prin contact sexual neprotejat. Potrivit statisticilor, între anii 1992 și 2010, în România au fost depistate 2.500 de cazuri de infecție cu HIV. Mai mult de jumătate din acestea sunt la tineri cu vârste cuprinse între 15-29 de ani, atât fete cât și băieți. Totuși, recomandările internaționale (UNAIDS) arată că este importantă prevenirea, cu accent pe femeile tinere, mai predispuse la a contacta virusul.
- Publicitate -
Tot pentru a promova prevenția, Asociația "Tineri pentru tineri" a realizat proiectul "Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România". Acesta presupune intervenții în comunitate pentru comunicare interpersonală și instruirea autorităților locale, a profesioniștilor din sănătate (medici), educație (profesori, consilieri psihopedagogi). "Proiectul își propune să ofere tinerilor, între 15 și 25 de ani, informații corecte în ceea ce privește HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viață mai sănătos", au precizat organizatorii.