Guvernul ungar a preluat șase clinici private de fertilizare in vitro și a sporit finanțarea pentru a face tratamentele accesibile pentru tot mai multe cupluri, în cadrul unui program de oprire a declinului numeric al populației, a anunțat executivul de la Budapesta, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
- Publicitate -
Premierul Viktor Orban a făcut o prioritate din sporirea natalității și a acordat stimulente menite să încurajeze cuplurile să facă mai mulți copii, precum scutiri de taxe sau împrumuturi subvenționate, astfel încât pe termen lung Ungaria să nu ajungă să-și acopere deficitul de forță de muncă prin imigrație.
Potrivit deciziei apărute joi în publicația oficială Magyar Kozlony, guvernul ungar a preluat sub controlul statului șase clinici specializate în fertilizare in-vitro, măsură pe care o consideră a fi de o ''importanță națională strategică'' și prin urmare nu i se aplică regulile pieței concurențiale.
Guvernul de la Budapesta a mai precizat că medicamentele folosite la tratamentele de fertilizare vor fi scutite de taxe de la 1 ianuarie 2020 și vor fi eliminate limitările pentru finanțarea de către stat a tratamentelor de fertilizare in vitro, pentru a nu mai exista liste de așteptare.
Cea mai importantă clinică de fertilizare in vitro de la Budapesta, Kaali Institute, a refuzat să comenteze decizia. Fondatorul acestei clinici, profesorul Geza Nagy Kaali, a fost însă citat într-o declarație a guvernului afirmând că se vor naște mai mulți copii dacă statul va spori finanțarea pentru creșterea natalității.
În anul 2017, Geza Nagy Kaali i-a trimis o scrisoare premierului Viktor Orban, în care a subliniat că 20-25% din cuplurile ungare care doresc să aibă un copil se confruntă cu probleme de fertilitate. El a apreciat că o eliminare a limitării finanțării guvernamentale pentru tratamentele de fertilizarea in vitro ar permite creșterea numărului copiilor născuți prin această metodă de la circa 2.000 la circa 3.500 pe an.