Universitatea"Ovidius" derulează un proiect de medicină dentară "Ergonomine, prevenție, management performant în medicina dentară prin aliniere la standarde europene", în care peste 3000 de medici vor participa la cursuri de perfecționare. Proiectul este în al treilea an de manifestare și are ca scop formarea la standarde europene a medicilor dentiști. În acest an, 440 de medici, 60 de tehnicieni dentari și peste 100 de asistente vor participa la aceste cursuri, ei provenind din toată regiune de sud-est. Coordonatorul proiectului este prof. univ. dr. Corneliu Amariei, iar cursurile au loc la Centrul de excelență în medicină dentară, situat în clădirea Bibliotecii Universității "Ovidius" din Constanța, iar demonstrațiile practice la Centrul pilot de ergonomie, prevenție și management din Constanța.
- Publicitate -