Vineri, 05 Iunie 2026

Urgențe medicale la copil. Când cerem ajutorul doctorului

de Andreea NĂSTASE Luni, 12 Octombrie 2015 215 1 min citire
Urgențe medicale la copil. Când cerem ajutorul doctorului
Deși medicii nu le recomandă părinților să alerge la medic la fiecare strănut al copilului, trebuie știut că mai ales în cazul bebelușilor urgențele medicale sunt un motiv serios de îngrijorare și reprezintă o urgență medicală. Primele pe lista afecțiunilor care pot pune în pericol viața copiilor sunt dificultățile în respirație.
"Adesea, am avut mămici care au ajuns cu cei mici în cabinet pentru că nu respirau cum trebuie. Dificultățile în respirație pot apărea pe fondul ingerării unor alimente și copiii se îneacă, ori pentru că suferă de una dintre bolile respiratorii, adică pneumonie sau astm bronșic. Desigur că părinții nu trebuie să se panicheze de la orice episod de febră sau tuse sau nas înfundat însă, dacă cel mic are o respirație neregulată, face febră, plânge în continuu, refuză mâncarea, atunci este necesar consultul medical. Când febra este mare, mămicile trebuie să dezbrace copilul și să îi administreze antitermice. Se pot face și împachetări cu apă călduță până îi scade febra. De observat dacă cel mic se joacă, are poftă de mâncare sau este apatic ori plânge. Foarte important de reținut este că extremitățile sunt reci când febra este foarte mare.
Cât privește convulsiile febrile, acestea sunt crize de tip epileptic, ce nu au o cauză neurologică și sunt asociate co-piilor între 6 luni și 5 ani, cu febră foarte mare. Cauza acestora este imaturitatea sistemului nervos central. Ele sunt periculoase dacă se repetă des, iar după o astfel de criză, se recomandă un consult al pediatrului neurolog. Crizele repetate pot crea leziuni cerebrale ireversibile, așa că trebuie urmărite", a explicat dr. Oana Barbu, medic pediatru. 
Taguri
Articolul anterior Cum va fi vremea săptămâna aceasta, la Constanța
Articolul următor Ești șofer recalcitrant când te oprește Poliția? Riști să rămâi fără permis!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei